Europa dincolo de „bula de la Bruxelles” prin intermediul ICE

Implicarea societății civile în procesul decizional a fost una dintre pietrele de temelie ale strategiilor de legitimitate ale instituțiilor UE de la sfârșitul anilor’1990. În timp ce procesul de elaborare a politicilor UE a favorizat în mod tradițional asociațiile de vârf instituționalizate și grupurile umbrelă cu sediul la Bruxelles, care reunesc și reprezintă interese diverse la nivelul UE, Comisia Europeană a încercat să deschidă în mod oficial procesul de elaborare a politicilor către diverse grupuri ale societății civile. Organizațiile cu sediul la Bruxelles tind să își concentreze mesajele și să acționeze către instituțiile UE și, prin urmare, sunt susceptibile să acționeze în cadrul oferit de Comisia Europeană. Aceasta înseamnă că aceste organizații reacționează la ideile și cadrele care rezonează în cadrul instituțiilor UE și au mai puține canale disponibile pentru alte subiecte. În schimb, inițiativa cetățenească europeană (ICE) încurajează un tip fundamental diferit de implicare a societății civile în procesul de elaborare a politicilor UE. Principalul aspect inovator al ICE este acela că actorii pot stabili ei înșiși agenda. Acest lucru este fără precedent, deoarece, anterior, Comisia Europeană a încadrat toate chestiunile, iar actorii societății civile au trebuit să se implice în cadrul acestora.

ICE a primit critici atât politice, cât și academice, ca un mecanism fără obiect, care nu poate afecta procesul de elaborare a politicilor. Într-adevăr, unii organizatori ai ICE au fost nemulțumiți de ceea ce consideră a fi o considerație superficială de către Comisie. Cu toate acestea, în propria noastră analiză empirică a cinci inițiative cetățenești (STOP TTIP, One of Us, Wake Up Europe, Media Pluralism și Right2Water), Curtea a constatat că mai mulți antreprenori de la nivelul UE și de la nivel național au reușit să politizeze cu succes problemele UE și să aducă o gamă largă de noi actori în procesul de elaborare a politicilor UE.

Acest lucru a oferit, de asemenea, stimulente puternice pentru ca unii actori instituționalizați din Bruxelles să li se alăture (de exemplu, Greenpeace s-a alăturat campaniei STOP TTIP după ce a avut succes). Prin includerea unor noi actori în procesul de elaborare a politicilor prin politizarea unei chestiuni a UE, ICE poate contribui în mare măsură la legitimitatea democratică a UE ca politică. Aceasta contribuie la creșterea competitivității participării la societatea civilă, reducând „taxele de intrare” în procesul de elaborare a politicilor UE. Analiza a constatat că promotorii ICE au putut transfera rapid chestiuni considerate în mod tradițional ca fiind naționale (cum ar fi avortul și proprietatea asupra mass-mediei) la nivelul UE, investind resurse în campanii paneuropene la nivel local.

În mod normal, politizarea politicilor UE dincolo de „bula de la Bruxelles” ar fi în acest caz un simptom al normalizării UE ca condiții de concurență, în care argumentele dominante sunt critice pentru UE (pentru a „opri TTIP”), mai degrabă decât antiUE. Procesul prin care problemele UE devin politizate la nivel național ar contribui, de asemenea, la formarea unei sfere publice europene. Un astfel de proces ar putea fi înțeles ca un „dissensus de putere”, concept care se referă la situația în care problemele UE devin o chestiune controversată în sfera publică națională. Deși nu pune sub semnul întrebării proiectul european în ansamblu, un „dissens de capacitare” implică prezentarea unor discursuri politice concurente (cum ar fi democratul social vs. discursurile liberale) într-o poliitate care are o tendință spre consens.