Inițiativa cetățenească europeană trebuie să diversifice și mai mult participarea la UE

Inițiativa cetățeneascăeuropeană (ICE) este un prim pas important în diversificarea gamei de părți interesate implicate în procesul de elaborare a politicilor UE. Cu toate acestea, se mai pot aduce îmbunătățiri. Denumirea ICE implică implicarea tuturor cetățenilor care locuiesc în UE, dar este mai degrabă un instrument pentru societatea civilă organizată cu rețele transnaționale. Îmbunătățirea infrastructurilor de internet și acordarea unei atenții deosebite implicării comunităților marginalizate și cu un nivel mai scăzut de educație vor permite un acces mai bun al tuturor cetățenilor europeni la ICE. În plus, posibilitatea unor inițiative mai controversate și a unui angajament politic mai puternic din partea Comisiei va face din ICE un instrument mai puternic pe termen lung.

La prima vedere, ICE este un instrument unic pentru participarea transnațională a cetățenilor. Prin concepția sa juridică, aceasta este o combinație de diferite forme de democrație directă care există deja în contexte naționale.

Noutatea ICE constă în conectarea, pentru prima dată, a nivelurilor naționale și europene de participare a cetățenilor. Introducerea ICE în 2012 a creat un val mare de entuziasm și de propuneri de inițiativă din partea diferitelor părți interesate ale societății civile. Cu toate acestea, la o a doua vedere, devine evident că ICE este doar o continuare a unei practici instituționale preexistente, care poate fi îmbunătățită pentru a-și atinge numele.

După cum arată cercetătorul Florian Grotz în lucrarea sa privind democrația directă (în limba germană), în ultimii 30 ani, numărul și utilizarea instrumentelor participative la nivel mondial au crescut. În opinia mea, se pare că, oferind cetățenilor un cuvânt de spus temporar în politică (dincolo de alegeri) prin referendumuri, inițiative cetățenești și alte instrumente, liderii speră adesea să consolideze legitimitatea procesului lor decizional și a sistemului politic în ansamblu. De asemenea, în cadrul sistemului instituțional al UE, ICE reprezintă o continuare a unei practici deja existente de implicare sporită a părților interesate. De-a lungul anilor, UE a introdus numeroase instrumente de participare, cum ar fi forumurile părților interesate și alte mecanisme de consultare. Profesorii precum Beate Kohler-Koch au calificat acest comportament drept „evoluțiaparticipativă a instituțiilor europene”.

În timp ce instrumentele participative la nivelul UE reprezintă un semnal important de deschidere către dorințele și opiniile cetățenilor, puterea finală de decizie tinde să rămână la nivelul instituțiilor. Până în prezent, având în vedere caracterul neobligatoriu din punct de vedere juridic al ICE, nicio inițiativă nu a condus la rezultatele exacte dorite de organizatori în materie de politici și numai campanii bine structurate au reușit să colecteze 1 milioane de declarații de susținere. Celelalte experimente participative ale UE au fost criticate de mediul academic pentru că nu au acordat o voce egală cetățenilor și au fost dominate de organizații de afaceri și industriale.  Exemple de astfel de critici sunt documentele lui Thorsten Hüller (2011) „Playground sau democration? New Participatory Procedures at the European Commission” (Noi proceduri de participare la Comisia Europeană) și lucrarea lui Christian Marxsen, „Open parties at the European Level-Voice of the Citizens?” (Consultări deschise ale părților interesate la nivelul european al vocii cetățenilor?). Întrebarea este dacă ICE justifică aceeași critică.

Cazul uneia dintre primele inițiative cu cel mai mare succes, „Right2Water”, demonstrează destul de clar problemele ICE. Right2Water a fost organizată de Federația Europeană a Sindicatelor din Serviciile Publice și a solicitat ca dreptul omului la apă să fie consacrat în legislația europeană. Organizatorii inițiativei privind apa au avut ani de experiență în campanii, o rețea mondială și fonduri suficiente. În ciuda unei campanii încununate de succes de colectare a semnăturilor, această ICE conduce doar la un rezultat „moderat” al solicitărilor organizatorilor. În răspunsul său la Right2Water, Comisia a concluzionat că furnizarea apei este de competența statelor membre. În loc să își asume un angajament mai ambițios, acțiunea UE s-a axat pe aspecte mai tehnice, cum ar fi calitatea apei potabile.

Dincolo de cazul Right2Water, am examinat condițiile care au condus la succesul sau eșecul campaniilor de colectare a semnăturilor diferitelor ICE ca parte a dissertației mele doctorale. Consider succesul ca fiind capacitatea unei ICE de a colecta numărul de semnături necesare pentru a-și prezenta propunerea legislativă Comisiei Europene: 1 milioane EUR. Am constatat că numai organizatorii cu rețele preexistente de organizații partenere, resurse financiare substanțiale, personal și o strategie de publicitate au reușit să atingă un număr peste medie de semnături.

Rezultatele cercetărilor mele arată că, deși numele ICE sugerează implicarea cetățenilor „obișnuiți”, experiența ultimilor ani arată că UE preferă implicarea ONG-urilor transnaționale profesionalizate care reunesc cererile cetățenilor. În plus, inițiativele fără activiști anglofoni au avut o rețea de timp mai dificilă și au mobilizat sprijin în afara țării lor. Deși cea mai recentă reformă a ICE reduce sarcina administrativă a organizatorilor prin oferirea unei serii de servicii de sprijin, aceasta nu schimbă modul în care funcționează ICE în cadrul UE.

O mare parte din semnăturile ICE au fost colectate online, ceea ce face ca ICE să fie foarte atractivă pentru generațiile mai tinere. Importanța activismului online prin intermediul ICE va continua, cel mai probabil, pe măsură ce pandemia de COVID-19 forțează oamenii să se distanțeze social și să rămână acasă mai mult. Acest lucru ridică o altă preocupare pentru implicarea egală a tuturor cetățenilor în ICE, care este adesea trecută cu vederea: acoperirea cu internet în UE nu este universală și persistă un decalaj între zonele rurale și cele urbane. Lipsa accesului la internet pentru persoanele din zonele urbane înseamnă că acestea ar putea fi mai puțin susceptibile să participe la ICE.